Soțul, proaspăt văduv, stătea amețit în fața altarului, cu ochii roșii de atâta plâns.
Soția lui murise pe neașteptate din cauza unui atac de cord.
În mijlocul durerii și al haosului înmormântării, el s-a ocupat de tot: a primit vizitatori, a organizat actele, a pregătit îngroparea.
Abia mai putea suporta propria oboseală.
În dimineața înhumării, deodată și-a dat seama că telefonul îi dispăruse.
A căutat peste tot, a întrebat rudele, dar nimeni nu știa nimic.
„Sigur l-am lăsat undeva prin colț”, s-a gândit, și a încercat să se concentreze pe ceremonie.
Sicriul a fost sigilat și dus la cimitir.
Chiar și cu inima zdrobită, s-a forțat să rămână puternic pentru fiica sa.
În acea noapte, când în casa rece nu mai erau decât el și fetița, a primit un mesaj de pe propriul său număr:
„Dragule, încă sunt aici.
Nu lăsa să te păcălească.”
A încremenit, cu transpirația rece curgându-i pe spate.
Atunci și-a amintit: poate telefonul îi căzuse în sicriu, în clipa în care se aplecase să-și vadă soția pentru ultima oară, chiar înainte să-l sigileze.
Dar… cine putea trimite acel mesaj?
Soția lui era moartă, de asta nu exista nicio îndoială: medicul confirmase, iar certificatul de deces era semnat.
Tremurând, a scris înapoi:
— „Ești tu cu adevărat?”
Răspunsul a venit imediat:
„Crede-mă.
Nu am murit de infarct.
Am fost otrăvită.”
Bărbatul a simțit că pământul îi fuge de sub picioare.
Soția lui, atât de bună, cum putea exista cineva care să vrea să-i facă rău?
A întrebat din nou, cu mâinile transpirate:
— „Cine a făcut asta?”
Mesajul a apărut pe ecran, scurt și înfiorător:
„O rudă… chiar din casă.”
El a privit în jur, camera goală, lumânarea pâlpâind pe altar.
Fiica sa dormea în dormitor.
Cine putea să fie? Cumnatul? O rudă lacomă după moștenire?
Atunci a sosit un alt mesaj:
„Deschide sertarul de lemn… vei înțelege.”
A alergat la mobilierul unde păstra documentele.
A deschis sertarul cu mâinile tremurânde.
Sub niște hârtii a găsit un flacon de pastile, cu eticheta ruptă, și doar câteva pilule albe înăuntru.
Și-a amintit de ultima noapte: verișoara soției îi adusese un pahar cu lapte cald.
Ea l-a băut… și mai puțin de o oră mai târziu a început criza care i-a curmat viața.
Bărbatul s-a prăbușit, leoarcă de sudoare.
Un ultim mesaj a luminat ecranul:
„Ai grijă de fiica noastră.
Nu lăsa ca ea să fie următoarea.”
S-a prăbușit în genunchi pe podea, strângând telefonul la piept, cu lacrimile șiroindu-i.
Afară, vântul șuiera printre crăpăturile ferestrei, iar flacăra lumânării tremura ca și cum cineva nevăzut ar fi fost acolo.
În adâncul inimii, știa că soția lui îl călăuzea dincolo de moarte.
La răsărit, a dus flaconul și telefonul cu mesajele la poliție.
Investigația a dezvăluit adevărul: verișoara soției pusese totul la cale din lăcomie pentru moștenire.
În ziua procesului, el a rămas cu fiica la intrarea tribunalului.
Cerul era albastru, cu nori albi plutind ușor, ca și cum cineva ar fi zâmbit de sus.
A șoptit vântului:
— „Îmi voi crește fiica, voi merge restul drumului pentru tine.”
Și în inima lui a auzit vocea ei, clară și plină de iubire:
„Eu sunt încă aici, pentru totdeauna.”
