Era o zi obișnuită și fierbinte.
Pe plajă erau mulți oameni.
Copiii construiau castele de nisip, modelau figurine, se îngropau unii pe alții în nisip și alergau de-a lungul țărmului.
Unii se odihneau cu familia sub o umbrelă de plajă.
Alții — cu prietenii — înotau, se bronzau, jucau cu mingea.
Se părea că ziua nu va aduce nimic special, doar încă un moment cald și lipsit de griji al verii.
Printre cei aflați la plajă era și un bărbat de vreo patruzeci de ani.
Înalt, sub umbra unei pălării, se plimba încet de-a lungul țărmului cu câinele său — un patruped roșcat, cu blană scurtă și zgardă neagră.
Ținea lesa în mână, îi spunea câte ceva animalului său, iar acesta dădea vesel din coadă, adulmecând aerul și lăsând urme pe nisip.
Totul s-a schimbat într-o clipă.
Câinele s-a încordat brusc, și-a întors capul spre o mare movilă de nisip aflată nu departe.
Se vede că tocmai copiii o terminaseră de făcut și fugiseră la baie.
Pe neașteptate, câinele a țâșnit.
Bărbatul n-a apucat să reacționeze — lesa i-a alunecat din mâini, iar animalul s-a repezit direct spre movilă.
La început părea o joacă.
A început să mârâie și să latre, învârtindu-se în jurul grămezii, apoi a început să sape disperat.
Nisipul zbura în toate direcțiile, câinele săpa tot mai adânc, fără să se oprească la strigătele stăpânului sau la privirile oamenilor care se întorceau mirați.
— Hei! Liniștește-te! — a strigat bărbatul, alergând să-l oprească.
Dar câinele lătra și mai tare și continua să sape.
Omul a crezut că poate simțise resturi de mâncare sau vreo gunoaie.
Sau, poate, sub nisip era îngropată o jucărie.
Dar când s-a aplecat să-l apuce de zgardă, privirea i-a căzut pe ceea ce se ivea din nisip… și a încremenit.
Bărbatul a scos telefonul și, cu mâinile tremurânde, a format 112.
Din pământul afânat și răscolit se ivea încet o mână de om.
Palidă, parcă lipsită de viață, cu granule de nisip lipite de piele, ieșea pe jumătate din groapa făcută de câine.
Bărbatul a sărit înspăimântat înapoi, aproape căzând.
Inima îi bătea nebunește.
La celălalt capăt al firului, în sfârșit, cineva a răspuns.
– Alo… vă rog… e urgent… – vocea îi tremura.
– Aici… pe plajă… câinele a scos la iveală o mână. O mână umană!
După câteva minute, plaja s-a umplut de polițiști și salvatori.
Zona din jurul movilei de nisip a fost încercuită, iar oamenii au fost rugați să se retragă.
Lumea privea cu uimire și neliniște cum ofițerii, cu lopeți, începeau să sape cu grijă.
Ceea ce au descoperit în continuare i-a șocat pe toți.
Sub nisip se afla trupul unei femei, așezat cu grijă într-o groapă.
Totul, în afară de cap.
Capul… lipsea.
Continuând să sape, poliția nu a găsit nicio urmă a capului în apropiere.
Descoperirea macabră a tulburat liniștea micuțului oraș de pe coastă.
Plaja, care fusese loc de odihnă și bucurie, s-a transformat brusc într-o scenă a crimei.
Poliția a început imediat o anchetă.
Iar câinele… nu mai lătra.
Stătea liniștit lângă stăpânul său, de parcă știa că făcuse ceva important.
Că, poate, ajutase să înceapă căutarea adevărului.
