Walter se întoarce acasă de la serviciu și își găsește fiul plângând.
Soția lui a încercat tot ce se putea pentru a-l liniști, dar nimic nu a funcționat.
Walter decide să verifice pătuțul și rămâne șocat de ce găsește acolo.
Un urlet asurzitor răsuna prin casă în timp ce Walter intra din garaj.
Soția lui, Abby, stătea în bucătărie și, după expresia îngrijorată de pe chipul ei, știa că plânsul lui Logan o tulbura din nou.
— Of, iubito, spuse el și o îmbrățișă din spate. De cât timp plânge așa?
— Am încercat totul, Walter! izbucni Abby în lacrimi.
A fost hrănit, schimbat, îmbăiat și i-am scos aerul! I-am luat și temperatura! Nu știu ce să mai fac. Nu se oprește din plâns!
De când deveniseră părinți, în urmă cu o lună, totul în viața lor se schimbase.
Iar dacă era ceva ce-l tulbura profund pe Walter, erau plânsetele lui Logan.
— Hai, o să rezolvăm împreună, spuse Walter și o conduse pe Abby în camera lui Logan.
Se apropie cu voie bună de pătuț. Dar tot ce văzu acolo fu un reportofon și un bilet.
Walter apăsă butonul de stop de pe reportofon, iar plânsul lui Logan se opri.
— Ce-ai făcut? strigă Abby din spate. Walter nu o asculta.
Ținea biletul în mână și era cu gândurile departe. Abia când Abby i-l smulse și îl citi, realiză ce se întâmplase.
„Ți-am spus că o să regreți că ai fost nepoliticos cu mine.
Dacă vrei să-ți vezi copilul din nou, lasă 200.000 de dolari în dulapurile de bagaje de lângă chei.
Dacă mergi la poliție, nu-l vei mai vedea niciodată.”
— Doamne Dumnezeule! suspină Abby. Ce înseamnă asta? Am fost eu nepoliticoasă cu cineva? Tu ai fost?
Cine ar putea să-l răpească pe Logan?
Walter își aminti de îngrijitorul pe care îl tratase urât la maternitate.
Îi aducea un ghiveci în formă de ursuleț lui Abby, pe când era internată, dar îl scăpase și se spărsese după ce se împiedicase de mătura îngrijitorului.
Furios, Walter l-a înjurat, iar bărbatul i-a spus: „O să regreți!”
— Trebuie să mergem la poliție, iubito, spuse Walter, trezindu-se din gânduri. Trebuie să fie el!
— Ce? Biletul spune că nu-l vom mai vedea niciodată pe Logan dacă mergem la poliție, Walter. Ar trebui doar să plătim răscumpărarea!
— Nu știm dacă ni-l va înapoia dacă o facem. Gândește-te, iubito.
Tipul e un îngrijitor… n-ar avea cum să știe dacă am merge la poliție și, cum știm unde lucrează, ei ar putea merge direct la maternitate, să-l aresteze și să-l aducă pe Logan înapoi.
Abby fu de acord.
Walter parcă mașina în fața secției.
El și Abby erau pe punctul de a coborî când telefonul lui Walter vibra cu un mesaj.
„Este primul și ultimul tău avertisment.
Dacă intri în secția de poliție, copilul tău va ajunge în apă. Adu banii la locația menționată mai jos.”
Abby oftă citind mesajul, iar Walter privi în jur, încercând să-l zărească pe răpitor.
Dar erau prea mulți oameni. Singura cale de a-l salva pe Logan era să plătească răscumpărarea.
Walter decise să meargă imediat la bancă, dar starea lui Abby se înrăutățea.
Vomită o dată și era pe punctul de a o face din nou. Era mai bine s-o ducă acasă, hotărî Walter.
— Nu mă urî pentru asta, iubito, dar e cel mai bine pentru tine, spuse el. Iar Abby nu protestă.
— Bine… Dar Walter… răpitorul ăla știe măcar cum să aibă grijă de un nou-născut? întrebă ea și izbucni în plâns.
Walter nu spuse nimic și o conduse acasă. Dar imaginația lui era bântuită de gânduri întunecate.
Îl vedea pe Logan într-o cameră întunecată, plângând după ajutor care nu venea niciodată.
Strângându-se cumva, Walter merse la bancă. Apoi vizită dulapul menționat de răpitor și puse banii înăuntru.
Erau prea mulți oameni ca să-l poată zări pe îngrijitor, dar Walter știa că era undeva aproape, urmărindu-l.
Așa că se întoarse la mașină, conduse un pic mai departe, apoi se întoarse și parcă din nou în apropierea dulapurilor.
Nu trecu mult până îl zări pe îngrijitorul de la maternitate.
Îngrijitorul deschise dulapul. Walter se încordă, dar un grup de turiști trecu chiar prin față, ascunzându-l din vedere.
— Dați-vă din drum! mormăi Walter.
Minutele treceau chinuitor în timp ce grupul se îndrepta spre o statuie.
După ce și ultimii turiști trecură, Walter înjură. Îngrijitorul dispăruse.
Cu greu mai respira, scanând mulțimea.
Bărbatul purta o cămașă stridentă, de genul celor vândute în magazinele hippie, deci n-ar fi trebuit să fie greu de văzut.
Acolo! Un val de ușurare îl cuprinse pe Walter când îl zări traversând strada.
Ținea în mână geanta cu bani pe care Walter o pusese în dulap. Walter sări din mașină și îl urmă.
Bărbatul îl conduse printr-o parcare, trecu pe lângă mai multe restaurante și câteva muzee, apoi intră într-o autogară.
Se îndreptau către un alt rând de dulapuri.
Îngrijitorul a pus geanta într-un dulap. Când s-a întors, Walter era pregătit.
L-a trântit pe îngrijitor de dulapuri și l-a ținut acolo cu antebrațul.
— Unde este fiul meu? a cerut Walter. Am făcut tot ce mi-ai cerut, nenorocitule; acum adu-l înapoi pe Logan!
— Uite, mi s-au oferit 100 de dolari ca să ridic pachetul și să-l las aici, spuse bărbatul.
Nu știu nimic despre fiul tău!
— Să nu îndrăznești să minți!
— Nu mint!
Un tip mi-a plătit să duc pachetul! L-am întâlnit în parcare după muncă într-o zi, dar stătea cu lumina în spate, așa că nu i-am văzut fața.
Am doi copii ai mei.
N-aș răni niciodată copilul altcuiva.
Ceva din privirea îngrijitorului îi spuse lui Walter că bătrânul nu mințea.
Îl lăsă să plece, apoi deschise dulapul. Dar era gol. Cineva tăiase un orificiu în spatele lui.
Walter alergă în spatele dulapurilor. Gaura era acoperită din exterior cu o placă subțire de oțel, fixată superficial cu două șuruburi.
Nimeni din jur nu purta o geantă asemănătoare cu cea în care pusese banii.
Walter nu știa cum să-i spună lui Abby vestea. Logan era copilul lor miraculos. Luptaseră ani întregi până să-l conceapă.
Și acum, pierduse singura șansă de a-l recupera.
Când a ajuns acasă, Walter a căutat-o pe Abby prin toate camerele de la parter, dar nu era nicăieri.
Urcă la etaj, în dormitor, și observă că lucrurile ei dispăruseră.
La început, Walter a crezut că a fost răpită. A sunat-o. De nenumărate ori. Dar ea nu a răspuns.
Apoi i-a venit în minte: răpitorul nu ar fi luat toate lucrurile lui Abby. Dispăruseră chiar și cremele ei.
Walter era devastat, e puțin spus.
Cum putuse Abby să le facă asta?
Nu era de mirare că insistase să se întoarcă acasă după ce i se făcuse rău. Și tot ea insistase să plătească răscumpărarea.
Abby era răpitoarea lui Logan.
Oare avea un complice?
Singurul lucru care îl consola era că banii de răscumpărare erau falși. Avea să-și recupereze fiul, cu orice preț.
Walter conduse până la maternitatea unde se născuse Logan și, lângă un automat, găsi omul pe care îl căuta — un doctor.
— Bună ziua, i se adresă Walter. Sper că mă puteți ajuta. Am nevoie să sunați pe cineva în locul meu —
— Nu sunt un serviciu de telefonie, răspunse doctorul sec.
— Nu înțelegeți. Sunt dispus să vă plătesc bine pentru ajutorul dumneavoastră, domnule doctor — și pentru discreție.
Doctorul îl privi pe Walter cu ochii îngustați. Zâmbi ușor în timp ce Walter îi explica situația și ce voia ca el să-i spună lui Abby.
Apoi, Walter scoase portofelul și îi arătă cu discreție bancnotele dinăuntru.
Bărbatul încuviință din cap. — Bine, avem o înțelegere. Urmează-mă!
Doctorul îl conduse la un birou de asistente de la etajul doi. Toate asistentele păreau ocupate cu pacienții, după forfota din hol.
Nimeni nu părea să observe când doctorul ridică receptorul și formă numărul lui Abby.
— Bună dimineața, doamnă Taylor. Sunt doctorul Jones de la maternitate.
Vă sun pentru a vă informa că am descoperit ceva foarte serios la unul dintre testele de rutină pe care le-am efectuat bebelușului dumneavoastră după naștere.
Trebuie adus de urgență pentru tratament.
Walter o auzi pe Abby țipând emoționată de cealaltă parte a firului, dar nu distinse exact ce spunea.
— Îmi pare rău, dar nu pot da detalii prin telefon.
Tot ce pot spune acum este că are o afecțiune genetică rară. Poate că pare bine în prezent, dar lucrurile se pot schimba brusc.
Există risc crescut de SIDS și alte complicații grave. Trebuie să-l aduceți azi, doamnă Taylor.
Doctorul închise telefonul după câteva minute și îi arătă lui Walter un semn de „ok”.
— Îl va aduce cât mai curând. Doctorul Jones întinse mâna și își mișcă degetele. — Eu mi-am făcut partea. Acum e rândul tău.
Walter îl plăti pe doctor și coborî din nou.
Se învârti prin jur câteva minute până când telefonul lui începu să sune. I se strâmbă gura de dezgust când văzu numele apelantului.
— Ai tupeul să mă suni după tot ce ai făcut, Abby, spuse Walter. Unde e Logan? Cer să-l aduci înapoi.
— Zici tu, cel care nici măcar n-a fost dispus să plătească răscumpărarea! țipă Abby.
Banii aceia erau falși, avarule!
Logan trebuie să vadă urgent un doctor, iar eu nu pot să-l duc din cauza ta. Unde sunt banii adevărați, Walter?
— În contul meu, acolo unde au fost mereu. Ce are Logan, sau e doar o altă schemă ca să-mi iei banii?
Abby înjură și începu să plângă. — Ți-am spus, e bolnav! Trebuie să-mi trimiți banii ca să poată primi tratament. Va muri fără el.
— Nu voi lăsa să moară fiul meu! O să plătesc, răspunse Walter și închise.
Să o audă pe Abby recunoscând că ea fusese în spatele răpirii lui Logan i-a sfâșiat inima.
I-a luat câteva minute să se adune suficient ca să-i trimită imediat banii printr-o aplicație de transfer.
Tot ce mai putea face acum era să aștepte.
Lacrimile îi curgeau lui Walter pe obraji când fratele lui mai mic, James, intră în spital cu Abby.
James îl ținea pe Logan la piept, în timp ce Abby vorbea cu recepționista.
Totul părea să se miște cu încetinitorul când ofițerii de poliție și agenții FBI se apropiau și îi înconjurau pe Abby și James.
Walter îi informase dinainte.
— Sunteți arestați pentru răpire! strigă un agent FBI. Predați copilul încet și ridicați mâinile.
— Lăsați-ne în pace! urlă Abby, așezându-se între agent și Logan. Fiul meu e bolnav. Trebuie să vadă un doctor!
— Nu, nu e, spuse Walter apropiindu-se. Logan nu are absolut nimic.
Privirea lui Abby se fixa asupra lui. Walter observă cum frica și nesiguranța din ochii ei se transformă într-o furie arzătoare.
Se repezi spre el ca să-l atace. Dar poliția o imobiliză. Ea și James au fost arestați.
Walter își strânse fiul în brațe, ușurat că îl are din nou. Dar Abby nu terminase.
— Crezi că ai câștigat? Logan nici măcar nu e copilul tău!
Tu n-ai fost în stare să mă lași însărcinată, îți amintești? Dar se pare că problema ta nu e ereditară! țipă ea.
Walter îngheță. Își privi fratele, care nici măcar nu ridica privirea spre el.
Îl durea. Dar nimic nu mai conta, pentru că Logan era în brațele lui.
— Îl voi adopta, dacă e nevoie! spuse răspicat.
Îl voi vedea crescând în timp ce voi doi veți putrezi în închisoare! adăugă, și plecă cu Logan.
Spune-ne ce părere ai despre această poveste și împărtășește-o cu prietenii tăi.
Poate le va lumina ziua și îi va inspira.
