Ai avut vreodată vecini de scaun din iad? Atunci află despre acele cupluri proaspăt căsătorite care au transformat zborul meu de 14 ore într-un coșmar.
Ei credeau că avionul este suită lor de luna de miere.
Când au exagerat, am decis să creez un pic de „turbulențe” de stilul meu pentru a le oferi o lecție de neuitat despre eticheta în avion.
Se spune că iubirea plutește în aer, dar în zborul meu de ultima dată a fost doar haos pur.
Hei! Eu sunt Toby, am 35 de ani, și am o poveste nebună care te va face să te gândești de două ori la următorul zbor.
Imaginează-ți asta: stau în avion și număr minutele până când îmi voi strânge din nou soția și copilul în brațe, după ce am fost plecat o veșnicie în străinătate.
Și atunci vin acești doi tineri căsătoriți, răspoziți și transformă zborul meu într-un adevărat coșmar.
Mi-am luat un bilet la clasa Premium Economy pentru această călătorie de 14 ore.
Sincer, când stai atâtea ore într-un tub metalic care zboară, fiecare centimetru în plus de spațiu pentru picioare contează.
Chiar când m-am așezat confortabil și mă bucuram de alegerea mea, bărbatul de lângă mine s-a tusește.
„Hei, ce mai faci?” a spus el cu un zâmbet larg. „Eu sunt Dave.
Uite, îmi pare rău, dar ai vrea să schimbi locurile cu soția mea? Ne-am căsătorit recent și… ei bine, știi și tu.”
Mi-am pus cel mai bun zâmbet de felicitare. „Foarte frumos. Felicitări! Unde stă soția ta?”
Dave a arătat spre spatele avionului, zâmbetul lui dispărând un pic. „Acolo în spate e Lia. La Economy.”
Ei bine, nu sunt un monstru. Înțeleg că proaspăt căsătoriții vor să fie împreună.
Dar am plătit bine pentru acest loc și nu eram pregătit să-l cedez fără să primesc ceva în schimb.
„Uite, Dave”, am spus, încercând să rămân prietenos. „Am plătit pentru locul ăsta pentru că chiar am nevoie de confort.
Dar hei, dacă vrei să echilibrezi diferența de aproximativ o mie de dolari australieni, sunt dispus să schimb.”
Fața lui Dave s-a întunecat. „O mie de dolari? Serios?”
Am ridicat din umeri. „Îmi pare rău, prietene. Asta e oferta. Altfel, rămân aici.”
În timp ce îmi puneam căștile, am aruncat o privire rapidă spre Dave.
Să spunem doar că, dacă privirile ar putea ucide, aș fi fost mort pe loc.
„O să regreți asta”, a murmurat el, destul de tare ca să-l aud.
Nu aveam idee că aceste trei cuvinte vor transforma zborul meu liniștit într-o zonă de război la 10.000 de metri înălțime.
Mai întâi a început tusea. Nu o tuse obișnuită, să fie clar.
Vorbim despre atacuri de tuse puternice și bolnăvicioase, care mă făceau să mă întreb dacă nu ar trebui să-mi iau o combinezon de protecție.
„Ești bine, Dave?” l-am întrebat, încercând să rămân calm.
El m-a privit cu o privire care ar fi făcut laptele să se sourzească.
„Niciodată nu m-am simțit mai bine”, a oftat el, înainte de a cădea într-un alt atac de tuse.
Chiar când mă gândeam să-i ofer poate o bomboană pentru tuse (sau o întreagă farmacie), Dave a decis să ridice miza.
A scos tabletul și a început să pună un film de acțiune, fără căști.
Cuplul de pe cealaltă parte a culoarului ne-a aruncat priviri supărate.
„Hei, prietene”, i-a spus bărbatul lui Dave. „Poți să dai mai încet?”
Dave a zâmbit dulce. „Scuze, mi-am uitat căștile. Se pare că va trebui să ne bucurăm toți de film.”
Mi-am strâns din dinți, cu degetele albite de strâns brațul scaunului. „Dave, hai. Nu e ok.”
S-a întors spre mine, ochii îi sclipeau. „Oh, scuze. Te deranjează? Trebuie să fie groaznic.”
Înainte să apuc să răspund, o ploaie de firimituri a căzut pe poala mea.
Dave reușise cumva să transforme mâncatul de covrigi într-un sport olimpic, distribuind mai mult pe mine decât în gura lui.
„Ups”, a spus el, fără să încerce măcar să-și ascundă zâmbetul. „Mâini de unt.”
Eram pe cale să îmi pierd calmul când am auzit un chicotit din culoar.
Acolo stătea Lia, proaspăta lui mireasă, și arăta ca pisica care a prins smântâna.
„Locul ăsta e liber?” a mârâit ea, lăsându-se să cadă direct în poala lui Dave.
Ei bine, nu sunt un moralist, dar așa cum se comportau, ai fi putut crede că au uitat că sunt într-un avion plin de oameni.
Chicotitul, șuieritul, acele… alte sunete.
Era ca și cum aș fi fost prins într-o comedie romantică proastă, doar că fără opțiunea de a schimba canalul.
Am încercat să mă concentrez pe cartea mea, filmul meu, chiar și pe indicațiile de siguranță – orice, pentru a ignora spectacolul lor.
Dar după o oră de escapadele lor, am avut destul.
„Asta e”, am murmurat, semnalizând o stewardesă care trecea. „E timpul să combatem focul cu foc.”
Când stewardesa s-a apropiat, Dave și Lia și-au amplificat numărul dulce, cu ochi inima și cuvinte dulci.
„Este vreo problemă, domnule?” a întrebat stewardesa, privind cu un amestec de îngrijorare și neîncredere la rândul nostru.
Am tras aer adânc în piept, gata să dezvălui totul. O să iasă bine.
„Problemă? Oh, de unde să încep?” am spus suficient de tare încât pasagerii din jur să poată auzi.
„Aceștia doi au transformat acest zbor într-o suită personală de luna de miere.”
Stewardesa ridică o sprânceană, iar privirea ei se plimba între mine și cuplul cochet care se ținea de mână.
Am continuat, numărând cu degetele: „Am avut tuse continuă, un film fără căști, o ploaie de firimituri de la snackuri și acum…” Am arătat spre Lia, care stătea în poala lui Dave, „această situație de dans în poală.”
Fața lui Dave s-a făcut roșie. „Suntem proaspăt căsătoriți!”, a protestat el.
„Vrem doar să stăm împreună.”
Zâmbetul profesional al stewardesei a dispărut pentru un moment, lăsând loc unei expresii de supărare.
„Domnule, doamnă, înțeleg că sărbătoriți, dar există reguli pe care trebuie să le respectăm.”
Lia a bătut din gene în mod cochet. „Nu ați putea face o excepție? Este ziua noastră specială.”
Nu m-am putut abține să nu intervin. „E deja de o oră ‘ziua lor specială’.”
Stewardesa și-a întins uniforma și s-a îndreptat către cei doi porumbei.
„Îmi pare rău, dar nu pot face o excepție. Este împotriva reglementărilor companiei aeriene ca un pasager adult să stea pe poala altuia.
Este o problemă de siguranță.”
Zâmbetul auto-suficient al lui Dave a dispărut. „Dar—”
„Fără daruri,” l-a întrerupt stewardesa.
„Și având în vedere că nu ați plătit pentru acest loc, ci ați fost mutați aici, trebuie să respectați regulile.”
Am mușcat din buze pentru a nu zâmbi. Felul în care se întorsese situația era mai mult decât satisfăcător.
Stewardesa s-a îndreptat spre Lia. „Doamnă, vă rog să vă întoarceți la locul dumneavoastră inițial.”
Ochii Liei s-au mărit. „Nu sunteți serioși! Suntem căsătoriți!”
„Felicitări,” a răspuns stewardesa, tonul ei arătând clar că discuția pentru ea se încheiase.
„Dar căsătoria nu vă scutește de regulile de siguranță ale companiei aeriene. Vă rog să reveniți la locul dumneavoastră.”
Dave a încercat să intervină. „Uite, îmi pare rău dacă am deranjat pe cineva. Vom fi liniștiți acum, promitem.”
Stewardesa a dat din cap. „Din păcate, nu este suficient.
Datorită comportamentului vostru deranjant, trebuie să vă mutați amândoi la clasa Economică, în spatele avionului.”
Fața lui Dave a pierdut orice culoare. „Noi doi? Dar eu am—”
„Ați fost urcați la această clasă ca o favoare,” l-a întrerupt stewardesa.
„O favoare pe care ați abuzat-o. Acum vă rog să vă adunați lucrurile.”
În timp ce Dave și Lia își strângeau cu reticență lucrurile, am auzit fragmente din cearta lor șoptită.
„E toată vina ta,” a șuierat Lia.
„Vina mea? Tu ești cea care—”
„Destul,” i-a întrerupt stewardesa. „Vă rog să mergeți în spatele avionului.”
Pe măsură ce se târau rușinați și evitau privirile, nu am putut să nu las un ultim comentariu.
„Distracție plăcută la luna de miere,” am spus, mișcându-mi degetele într-un salut ștrengăresc.
Privirea lui Dave ar fi putut topi oțelul, dar eu doar am zâmbit și m-am lăsat relaxat în scaunul meu acum liniștit.
Stewardesa s-a întors spre mine. „Mai aveți nevoie de ceva, domnule?”
Am zâmbit ca și cum tocmai aș fi câștigat la loterie. „Doar puțină liniște și pace. Și poate un pahar de sărbătoare?”
Când stewardesa a plecat să îmi aducă băutura, am simțit o mică fărâmă de vinovăție.
Oare am fost prea dur? Ah, nu, m-am gândit, și-au căutat-o singuri.
Un bărbat mai în vârstă de pe cealaltă parte a culoarului mi-a întâlnit privirea și a ridicat degetul mare.
„Bine făcut, băiete,” a râs el. „Îmi amintește de prima mea căsătorie.
Eram și noi tineri și proști, dar cel puțin știam cum să ne comportăm în public.”
I-am zâmbit înapoi. „Mulțumesc. Aveam impresia că sunt într-o emisiune de tipul ‘camera ascunsă’.”
Doamna de lângă el s-a aplecat spre mine. „Ei bine, dragule, ne-ai făcut un serviciu tuturor.
Eram pe cale să-i bag covrigii în gât băiatului.”
Am râs cu toții împreună, iar tensiunea de mai devreme s-a risipit. Mă simțeam bine să am câțiva aliați.
Stewardesa s-a întors cu băutura mea, o sticluță mică de whiskey și o doză de cola.
„Din partea casei,” mi-a făcut cu ochiul. „Considerați-o un mulțumesc pentru răbdarea dumneavoastră.”
Am ridicat sticla pentru un toast. „Pentru zboruri liniștite și pentru karma,” am spus, suficient de tare pentru ca cei din jur să audă.
Un cor de „Noroc!” s-a auzit din locurile apropiate.
În timp ce îmi amestecam băutura, m-am întrebat ce s-o fi întâmplat cu Dave și Lia.
Oare stăteau în spate, cu spatele gârbovit și plănuiau răzbunarea? Sau în sfârșit au înțeles cât de ridicoli s-au comportat?
Gândurile mi-au fost întrerupte de un sunet din difuzor.
Vocea căpitanului a răsunat în cabină. „Doamnelor și domnilor, ne așteptăm la turbulențe.
Vă rugăm să vă întoarceți la locurile dumneavoastră și să vă puneți centurile de siguranță.”
Am râs în sinea mea. Mai multe turbulențe? După ce tocmai am trecut prin ce am trecut?
Avionul a început să tremure, iar un țipăt a venit din spate. M-am întors.
Era Dave, care încerca disperat să împiedice tavă să-i verse băutura pe poala lui.
M-am întors iar și am sorbit din whiskey-ul meu cu cola. „Karma e o vrăjitoare!” am murmurât.
Turbulențele s-au liniștit și zborul a căzut într-o tăcere calmă.
Chiar când credeam că nu se va mai întâmpla nimic, a izbucnit un tumult în partea din spate a avionului.
„Trebuie să merg la toaletă!” Era vocea Liei, ascuțită și imperativă.
M-am întors și am văzut-o stând în culoar, cu Dave direct în spatele ei.
O stewardesă, stresată, diferită de cea care mă ajutase mai devreme, încerca să o liniștească.
„Doamnă, vă rog să vă întoarceți la locul dumneavoastră. Semnul de centură este încă aprins”, a explicat stewardesa.
„Dar este o urgență!” se plângea Lia, făcând un mic dans pentru a sublinia.
Am întâlnit privirea unui bărbat mai în vârstă. Mi-a făcut cu ochiul și, evident, se bucura de spectacol.
Dave s-a amestecat în conversație, vocea lui plină de compasiune jucată.
„Uite, soția mea are o afecțiune medicală. Trebuie neapărat să folosească toaleta din față. Asta din spate… este… ocupată.”
Stewardesa părea că era prinsă între două opțiuni.
„Înțeleg, dar regulile sunt reguli. Trebuie să așteptați până când căpitanul va stinge semnul de centură.”
Fața Liei s-a schimonosit. „Dar nu pot să aștept! Vă rog, vă implor!”
Trebuia să-i dau dreptate… era o actriță adevărată. Dacă nu aș fi știut mai bine, poate că aș fi avut compasiune față de ea.
Stewardesa a oftat și părea să cedeze. „Bine, dar făți repede. Și apoi întoarceți-vă direct la locurile dumneavoastră, înțeles?”
Dave și Lia au dat din cap și deja încercau să o ocolească pe stewardesă pentru a ajunge în față.
Când au ajuns la rândul meu, nu m-am putut abține. M-am ridicat și le-am blocat drumul.
„Stați un moment, oameni buni.
Nu am rezolvat deja asta? Înapoi în avion, vă amintiți?” am spus destul de tare, încât pasagerii din jur să audă.
Fața lui Dave s-a făcut întunecată. „Fă-ți treaba ta, prietene. Nu e treaba ta.”
Am ridicat o sprânceană. „Oh, cred că este. La urma urmei, nu vrem mai multe… deranjamente, nu-i așa?”
Lia a intervenit, vocea ei dulce: „Vă rog, domnule. Este doar o scurtă oprire la toaletă. Promitem că ne întoarcem imediat.”
M-am uitat la ea, apoi la Dave, și la stewardesa care se apropia, care o lăsase să treacă. Era timpul să închei această farsă.
„Știți ce? Aveți dreptate. Este doar o scurtă oprire la toaletă”, am spus și m-am dat la o parte. „Mergeți liniștiți.”
Dave și Lia s-au uitat triumfător unul la altul în timp ce treceau pe lângă mine.
Dar încă nu eram terminat. M-am întors spre stewardesa cu un zâmbet pe față.
„Scuzați-mă, nu am putut să nu aud. Ați spus că aceștia doi pot fi aici sus?”
Fruntea stewardesei s-a încruntat. „Ei bine, eu… mi-au spus că este o urgență.”
Am dat din cap cu compasiune. „Înțeleg.
Și știți că celor doi le-a fost spus în mod clar să rămână în spatele avionului, din cauza comportamentului deranjant dinainte?”
Ochii stewardesei s-au lărgit. „Nu, nu mi s-a spus asta.”
În acel moment, a apărut stewardesa care se ocupase anterior de Dave și Lia.
„Este vreo problemă aici?” a întrebat ea, iar privirea ei s-a oprit asupra cuplului.
Fața lui Dave a devenit palidă. Dansul „de urgență” al Liei s-a oprit brusc.
M-am dat la o parte și am lăsat profesioniștilor să își facă treaba.
„Cred că aceștia doi tocmai se pregăteau să plece”, am spus, neputând să ascund tonul triumfător al vocii mele.
Stewardesa inițială s-a întors către Dave și Lia, fața ei devenind serioasă.
„Am crezut că m-am exprimat clar mai devreme. Înapoi la locurile dumneavoastră. Acum.”
„Dar…” a început Lia, spectacolul ei se destrăma.
„Fără «dar»”, a întrerupt-o stewardesa. „Sau vreți să discutăm cu ofițerul de zbor?”
Asta a fost. Fără alte cuvinte, Dave și Lia s-au târât înapoi spre locurile lor la clasa economică, înfrânți.
Pe măsură ce avionul începea să coboare spre California, nu am putut să nu simt un sentiment de satisfacție.
Restul zborului fusese minunat de liniștit și eram mai mult decât pregătit să-mi văd familia.
Vocea căpitanului s-a auzit prin difuzoare: „Doamnelor și domnilor, începem coborârea spre Aeroportul Internațional Los Angeles.
Vă rugăm să vă asigurați că scaunele sunt într-o poziție verticală și că centurile sunt închise.”
Pe măsură ce am ajuns la poartă, mi-am adunat lucrurile și eram nerăbdător să părăsesc avionul.
Stewardesa, care fusese salvarea noastră, s-a apropiat de mine.
„Mulțumim pentru răbdarea dumneavoastră astăzi”, a spus ea cu un zâmbet sincer.
„Sperăm că ați avut un zbor plăcut, în ciuda… deranjamentelor anterioare.”
Am zâmbit înapoi. „Mulțumită dumneavoastră, am avut parte de asta. Ați gestionat perfect situația.”
Ea a zâmbit și mai mult la complimentul meu. „O zi bună, domnule!”
M-am ridicat și m-am întins după zborul lung.
Când mă îndreptam spre ieșire pe culoar, i-am văzut pe Dave și Lia, care încă evitau privirile tuturor.
Pentru o clipă, am simțit un fior de compasiune. Erau tineri, probabil prea excitați din cauza lunii lor de miere.
Dar apoi mi-am amintit comportamentul lor obraznic și compasiunea a dispărut.
Când am trecut pe lângă rândul lor, nu m-am putut abține să nu le spun un ultim rămas bun.
„Sper că ați învățat ceva astăzi. Distracție plăcută la luna de miere!”
Fața lui Dave s-a făcut roșie, dar nu a spus nimic. O decizie înțeleaptă.
Și așa am părăsit avionul, simțindu-mă învingător și gata să mă bucur de restul călătoriei mele.
Când am intrat în terminal, nu am putut să nu râd. A fost un zbor infernal, dar la final, bunul simț și un pic de karma au învins.
Am văzut-o pe soția mea și pe copilul meu, care mă așteptau, iar fețele lor s-au luminat când m-au văzut.
Toate gândurile despre Dave și Lia au dispărut. Eram acasă, și asta era tot ce conta.
