Mașinile negre și luxoase se opreau una după alta – tăcute, ca niște prădători care așteaptă momentul potrivit.
Un bărbat îmbrăcat într-un costum negru și cu o pereche discretă de căști a coborât din prima mașină și a privit spre balconul apartamentului de la etajul trei.
Fără să bată la ușă, a urcat direct, cu siguranța unui bărbat care știe exact unde merge.
Lidia tocmai își turnase ceai și a fost pe cale să scape cana când a auzit bătăile la ușă – scurte și hotărâte.
– Cine este? a întrebat ea cu vocea joasă.
– Bună dimineața, doamnă Lidia.
Vă rog, nu vă speriați. Sunt de la serviciul de securitate al domnului Andrei… sau mai bine spus, al domnului Andrei Rădulescu.
Lidia a deschis ușa cu inima bătând tare.
În fața ei stătea un bărbat impunător cu o privire rece, dar politicos. Cu un gest discret, i-a indicat:
– Domnul Rădulescu vrea să vă vadă. Acum.
– Rădulescu? Nu înțeleg… L-am dus doar la spital…
– Știm totul, domnișoară. Și din acest motiv, trebuie să veniți cu noi.
Un fior rece i-a străbătut spatele Lidiei. Ea a luat geaca și l-a urmat, fără să pună prea multe întrebări.
În mașină nu a vorbit nimeni.
Doar ploaia bătea ritmic pe geamuri, iar pe scaunul din față era discret o armă prinsă de curea.
După o oră de mers, au ajuns la o proprietate vastă cu porți de fier și alei discret iluminate.
Vila era chiar mai impresionantă decât cea de la petrecerea de cu o seară înainte. Totul părea scos dintr-un film – sau dintr-un coșmar.
Pe patul unui salon luxos, Andrei se sprijinea de perne, îmbrăcat într-o halat de mătase.
Acum arăta diferit – curat, ras, cu ochi vigilenți și o voce profundă.
– Lidia, te rog, intră.
Fata a intrat nesigură, simțindu-se complet în afacerea acestui mediu. El i-a dăruit un zâmbet ușor, recunoscător.
– M-ai salvat. Nu poți să-ți imaginezi din ce m-ai scos. Dacă nu ai fi fost acolo, nu știu dacă aș mai fi fost în viață.
– Eu… am făcut doar ceea ce ar fi făcut oricine…
– Nu, majoritatea trec pur și simplu pe lângă oamenii căzuți. Tu te-ai oprit.
Ai plătit, ai rămas cu mine. Și asta într-o lume în care nimeni nu mai face nimic fără interes personal.
Andrei a făcut un gest discret și un bărbat a intrat cu o cutie din catifea roșie.
A deschis-o în fața Lidiei – înăuntru erau o cheie de mașină și un card bancar.
– Cheia este de la noul tău taxi – un hibrid, complet echipat. Pe card sunt zece mii de euro. Vor fi transferați astăzi.
Acesta este doar un mic fragment din ceea ce vreau să-ți ofer. Vreau să fii șoferul meu personal. Serios.
De trei ori mai mult decât câștigi acum. Și copilul tău, când se va naște, va avea tot ce are nevoie.
Lidia a rămas fără cuvinte.
Ochii ei s-au umplut de lacrimi, dar în sufletul ei a simțit o liniște ciudată – ca o confirmare că a făcut ce trebuie.
Un gest de umanitate într-o lume care uitase ce înseamnă să fii om.
Și fără să știe, viața ei era pe cale să se schimbe pentru totdeauna.
