Pe o stradă liniștită, unde toată lumea se cunoștea pe nume, se evidenția doar un singur bătrân pe nume Victor.
El nu vorbea aproape cu nimeni, ieșea rar din apartament și nimeni nu știa exact cu ce se ocupă sau din ce trăiește.
Dar un lucru era sigur pentru toți — din casa lui se auzeau mereu sunete ciudate.
Uneori — un mârâit înfundat, ca și cum cineva zgâria pereții.
Alteori — un țipăt, asemănător cu un strigăt, dar nu chiar omenesc.
Noaptea era deosebit de greu: scâncete, lătrat enervant, ce se repeta zi de zi.
Uneori părea că cineva dinăuntru avea o criză de isterie.
La început, vecinii au suportat. Apoi au început să bată la ușă, rugându-l să facă liniște.
Cineva chiar a lăsat un bilet: „Vă rugăm, rezolvați problema cu zgomotele. Nu mai putem dormi nopțile.”
Dar în schimb — tăcere.
Victor nu deschidea mereu ușa, iar când ieșea, doar dădea din cap, mormăia ceva de neînțeles și se retrăgea din nou în apartament.
Cu timpul, îngrijorarea a crescut. Unii vecini erau convinși că își pierdea mințile.
Alții credeau că mai locuiau și alte persoane cu el.
Cineva chiar a spus că poate are loc ceva ilegal.
Dar nimeni nu știa adevărul. Într-o zi totul s-a schimbat.
Timp de aproape o săptămână nimeni nu-l văzuse pe bătrân.
Ușa lui era încuiată, ferestrele trase cu perdele, ca de obicei.
Dar sunetele nu dispăruseră. Dimpotrivă — deveniseră și mai puternice.
Noaptea se auzeau țipete furioase, scrâșnet de dinți, zgârieturi pe podea, scârțâit.
Ca și cum cineva sau ceva încerca să iasă afară.
În a șaptea zi, locatarii blocului nu au mai rezistat.
Doi bărbați au urcat la etajul lui și au început să bată insistent în ușă.
Nimeni nu a deschis. Au chemat poliția, care a spart încuietoarea și în sfârșit au deschis ușa.
Când au intrat în apartament, sângele li s-a oprit în vine.
În apartament erau…
Într-o cameră plină de un miros greu, stătut, pe pat zăcea mort Victor.
Potrivit anchetatorului, era decedat de aproximativ o săptămână. Dar cel mai groaznic nu era asta.
În casă se aflau aproape douăzeci de câini — slabi, epuizați, unii abia mai puteau fi numiți vii.
Umblau prin camere, unii stăteau lângă trupul neînsuflețit, fără să se îndepărteze.
Pe podea erau urme de gheare, fecale, mobilă sfâșiată și semne de lupte între animale.
Se pare că bătrânul adunase câini vagabonzi — îi ascundea, îi hrănea, dormea alături de ei.
Ei erau singurii lui prieteni.
Nu le spusese nimănui despre ei, de teamă că i-ar putea pierde.
Timp de șapte zile, câinii au stat închiși fără mâncare și apă.
Vecinii și-au amintit mult timp de acest caz cu tremur în glas.
Iar casa a rămas goală după aceea — de parcă ea însăși refuza să-și uite teribilul secret.
