Natașa s-a așezat.
Și le-a cerut tuturor celorlalți să se ridice.
— Servitorii nu se așază la masă! — a declarat cu voce tare Tamara Ilinicina.
În sufragerie s-a făcut imediat sufocant.
Mirosul de salată cu usturoi, cârnați afumați și parfum ieftin al altora s-a amestecat într-un nod greu.
Timp de două zile nu m-am dezlipit de aragaz.
Soțul meu, Vadim, își sărbătorea împlinirea a patruzeci de ani.
În toate acele zile, el își adunase cu grijă puterile pe canapea, în timp ce eu spălam apartamentul și căram pungi de la supermarket.
Iar acum, la masa veche extensibilă, stătea o întreagă ceată de rude de-ale lui.
Și când eu, dând jos șorțul ud, am încercat să mă așez pe un scaun liber, mi s-a arătat în fața tuturor care era locul meu.
M-am apropiat în tăcere de masă, am împins șervețelul murdar al cuiva și m-am așezat.
Mi-am împreunat mâinile în fața mea.
Maxilarul unchiului Mișa a rămas înțepenit cu o bucată de friptură rece în gură.
O furculiță a zăngănit.
— Vadik! — a țipat soacra.
— Auzi ce își permite întreținuta asta?
— Pune-ți femeia la punct!
— Ne reproșează aici fiecare bucățică!
Vadim și-a tras capul între umeri.
Un melc fără coloană.
Privea fix farfuria goală, apoi a șuierat printre dinți:
— Rita, ce-i cu isteria asta?
— Mă faci de rușine în fața mătușii Valia.
— Du-te la bucătărie, mai trebuie să aduci mâncarea caldă.
Am scos telefonul din buzunarul blugilor.
Am deblocat ecranul.
— Deci, să fie clar.
— Mâncare caldă nu va mai fi.
Tamara Ilinicina a pufnit:
— Ia te uită, s-a găsit gospodina!
— Face pe stăpâna într-o casă străină!
— Noi am făcut renovări aici, Vadik este înregistrat aici!
— Tamara Ilinicina, suntem în anul douăzeci și șase, — am privit-o calm.
— Deschideți portalul serviciilor publice sau cereți un extras din registrul imobiliar.
— Apartamentul a fost cumpărat de mine înainte de căsătorie.
— Faptul că ați pus bani împreună pentru linoleumul fiului dumneavoastră de pe hol nu vă dă drept de proprietate.
— Iar toate astea, — am arătat cu mâna spre masă, — au fost cumpărate din salariul meu.
Soacra a sărit în picioare.
— Cum îndrăznești!
— Vadik, plecăm!
— Să se înece cu cârnații ei!
Numai că nimeni nu s-a dus nicăieri.
Rudele au ezitat, evident fără chef să plece de la băutura gratis.
Vadim a început să se înroșească.
— Mamă, stai jos.
— Rita, cere-ți imediat scuze de la mama.
— Îmi strici sărbătoarea.
— Sărbătoarea? — am deschis aplicația băncii.
— Vadim, îți amintești că pentru mâine am rezervat o cabană cu saună pentru prietenii tăi?
— Patruzeci de mii avans.
— De pe cardul meu.
Am apăsat butonul „Anulează rezervarea”.
Ecranul a clipit cu o bifă verde.
— Gata.
— Am anulat-o.
— Banii se vor întoarce în contul meu în decurs de o zi.
— Iar acum, trucul numărul doi.
M-am ridicat, am mers la bucătărie și m-am întors cu un sac de gunoi gros, negru.
M-am apropiat de masă, am apucat marginea feței de masă și, direct împreună cu farfuria pe care se afla platoul scump de mezeluri, am aruncat mâncarea în sac.
A urmat bolul cu salată.
Faianța a zăngănit.
Rudele au sărit de pe scaune ca luate de vânt.
— Ești bolnavă la cap?! — a urlat soțul meu, încercând să-mi prindă mâna.
— Mi-am dat demisia.
— Servitoarea nu mai lucrează, — mi-am smuls mâna cu duritate.
— Jubileul s-a terminat.
— Afară.
Nu mai era o simplă ceartă verbală.
Sărbătoarea fusese distrusă fizic.
Nimeni nu a riscat să se certe cu o femeie care arunca, cu sânge rece, propria mâncare la gunoi.
Mătușa Valia a fost prima care și-a înșfăcat geanta și și-a tras soțul greoi spre hol.
După ea au început să plece și ceilalți.
Atmosfera de petrecere s-a evaporat odată cu bucățile de roșie zdrobită pe parchet.
Tamara Ilinicina își trăgea paltonul pe ea cu atâta furie, de parcă voia să rupă nasturii.
— Piciorul nostru nu mai calcă aici!
— Psihopată! — a scuipat ea deja din casa scării.
Ușa s-a trântit.
În apartament s-a făcut liniște.
Vadim stătea în mijlocul sufrageriei devastate.
— Tu îți dai seama măcar ce ai făcut?
— M-ai umilit în fața tuturor rudelor!
— Cum o să mă mai uit eu în ochii lor?
Am luat din nou telefonul.
Am deschis aplicația serviciilor publice.
— Chiar acum depun cererea de divorț, Vadik.
— Fără copii, ne vor divorța repede.
— Ai exact o lună să-ți găsești o vizuină de închiriat.
— Iar astăzi dormi pe canapea.
— Pe naiba! — s-a înfuriat el.
— Nu plec nicăieri!
— Atunci mâine chem un meșter și schimb încuietorile cât timp ești la serviciu.
— Iar lucrurile tale vor ajunge la groapa de gunoi după salata asta.
I-am aruncat sacul de gunoi la picioare.
Am mers în bucătărie, mi-am turnat apă minerală și am luat o înghițitură mare.
Delicios.
Și dintr-odată a devenit atât de ușor să respir.
Nu încercați niciodată să le demonstrați obraznicilor că aveți dreptate prin rugăminți lungi.
Ei înțeleg doar limbajul faptelor dure și lovitura la portofel.
L-am dat afară pe trântorul ăsta și nu am regretat nici măcar o dată.
