Arcadiu se plimba agitat prin biroul spațios, ca o fiară sălbatică prinsă într-o cușcă strâmtă, fără să-și găsească locul.
Totul s-a întâmplat deodată, ca și cum cineva de sus ar fi vrut să-l testeze.
Parcă soarta își bătea joc de el, iar legea lui Murphy își arăta din nou chipul nemilos — tot ce putea merge prost, a mers prost.
Și tocmai în cel mai nepotrivit moment.
Cu doar o săptămână în urmă, se despărțise de Alisa, cu care trăise trei ani.
Da, nu doar se întâlneau — locuiau împreună, împărțeau același acoperiș, mâncare, treburile casei…
La prima vedere păreau cu adevărat îndrăgostiți, sau cel puțin un cuplu stabil.
Ea era tânără, frumoasă, cu un aspect impecabil — ca un model de pe coperta unei reviste.
Pentru un om de afaceri de nivelul lui, o astfel de parteneră părea ideală.
Cel puțin așa credea el înainte. Acum însă înțelesese că se înșelase. Frumusețea ei nu era decât un ambalaj gol.
Pe dinăuntru — nici urmă de inteligență, nici cel mai mic interes pentru cărți sau dezvoltare personală.
Poate că nici nu era de mirare — jumătate dintre cunoscuții lui, oameni de afaceri, se înconjurau de același tip de femei: frumoase, dar superficiale.
Doar câțiva dintre ei se puteau mândri cu soții capabile să gândească strategic și să contribuie la afacere.
Arcadiu însă nu fusese printre cei norocoși.
Dar nici asta nu era partea cea mai rea. S-a dovedit că Alisa nu era doar proastă, ci și trădătoare.
În timp ce el muncea până la epuizare ca să le asigure traiul, ea își găsise alinarea în brațele șoferului.
Pur și simplu de necrezut câtă lipsă de principii și egoism!
I-au trecut prin minte gânduri de răzbunare, dar a realizat repede că vremurile s-au schimbat.
S-a limitat la a-i da afară pe amândoi din oraș, amenințându-i la plecare:
„Dacă vă mai prind în fața mea — nu mai răspund pentru faptele mele.”
Totuși, durerea continua să-l ardă pe dinăuntru.
Și tocmai azi, când nu apucase nici măcar să-și revină după tragedia personală, afacerea lui s-a confruntat cu o amenințare reală.
Banca pe care o construise ani de zile fusese atacată de competitori care voiau s-o înghită cu totul.
Deși structura băncii era solidă, fără investiții noi lucrurile puteau lua o turnură catastrofală.
Pierderile erau inevitabile și riscul era atât de mare, încât nici nu voia să și-l imagineze.
Și iată că azi — chiar azi! — era programată o întâlnire cu potențiali investitori.
Era un moment crucial, care putea decide soarta întregii afaceri.
Dar s-a aflat că principalul investitor, un anume Miguel, era obsedat de valorile familiale.
Dacă Arcadiu venea singur, afacerea cădea.
Cerința lui era clară: trebuia să vină însoțit de o parteneră, de preferat într-o relație romantică sau măcar care să joace acest rol.
Altfel, nici vorbă de încredere sau colaborare.
Această veste a fost o lovitură pentru Arcadiu. Pe cine să ia cu el?
A început să-și treacă în revistă toate cunoștințele feminine, dar niciuna nu era potrivită.
Chiar dacă acceptau, apoi era greu să mai scape de ele — banii făceau un bărbat prea atrăgător în ochii lor.
Avea nevoie de o soluție temporară, un joc actoricesc de câteva ore. Fără obligații, fără urmări.
S-a uitat la ceas — era aproape cinci după-amiaza. Era timpul să acționeze. În birou aproape că nu mai era nimeni.
A ieșit în sala principală — acolo stăteau două operatoare, ambele trecute de patruzeci, cu fețe obosite, împovărate de griji familiale.
În contabilitate — doamna Ana Fiodorovna, experimentată, dar în vârstă. Cine mai era? Ah, da — femeia de serviciu!
Gândul i s-a părut absurd. Oare chiar va trebui să ceară ajutor de la femeia care face curățenie în birou?
Dar nu avea alte opțiuni. Întorcându-se în birou, începea deja să-și piardă speranța, când telefonul a vibrat.
Îl suna Kiril — vechi prieten și șeful securității.
– Salut! Ai găsit pe cineva?
– Nu, la naiba. Nu am pe cine lua.
– Păcat. Se pare că Miguel are un fiu… știi tu… a luat-o pe alt drum.
– Și ce-i cu asta?
– Acum tatăl e categoric împotriva relațiilor netradiționale. La întâlnire trebuie să fie un bărbat și o femeie. Măcar să se prefacă a fi un cuplu.
– Asta mai lipsea! Ce situație…
– Arcadiu, nu glumesc. Tipul ăsta te poate ridica de tot. Ai să uiți de toate problemele.
– Înțeleg! Dar ce să fac?!
– Ai trei ore. Găsește pe cineva, plătește. Rezolvă problema!
Arcadiu a trântit telefonul pe birou, simțindu-se copleșit. Ce să facă? Unde să găsească o femeie în așa puțin timp?
A ieșit val-vârtej din birou și aproape s-a ciocnit de femeia de serviciu, care tocmai își încheia programul.
– Cum te cheamă?
– Lilia…
– Cu mine, repede!
A intrat înapoi în birou, iar fata l-a urmat.
– Dă-ți jos basmaua.
Lilia a ascultat fără să întrebe. Din umeri i-a alunecat o coadă grea și Arcadiu chiar s-a mirat — era foarte frumoasă.
– Întoarce-te puțin.
Fata s-a întors speriată. Avea o siluetă frumoasă și o expresie inteligentă, meditativă.
– Vrei să câștigi un salariu lunar într-o singură seară?
Lilia s-a înroșit:
– Pentru cine mă iei?!
Arcadie a râs:
– Nu te îngrijora! Mă refer la cu totul altceva. Am nevoie de o femeie care să joace rolul iubitei mele la o întâlnire de afaceri importantă.
Cu cât joci mai bine — cu atât vei primi mai mult. După aceea, poți pleca.
Fata s-a gândit doar o clipă:
– Și atât?
– Și atât. După aia ești liberă.
– Dar ce fac cu ținuta mea? — a arătat către costumul ei sport.
– Noi vom pregăti totul. Îmbracă-te, te vom aranja — ne descurcăm. Ești de acord?
Ea a dat din cap. Arcadie a sunat lui Kirill:
– Kirilă, unde ești? Ia-l pe Lilia de la mine. Aveți două ore să o transformați într-o adevărată doamnă — să-i faceți coafura, să o îmbrăcați, să o machiați. Pe scurt, tot ce e necesar.
– Facem, nu-ți face griji! Sora mea are un salon de înfrumusețare, deci mergem direct acolo.
După zece minute, biroul s-a golit. Arcadie s-a adâncit în documente, recitind cu atenție fiecare punct, pregătindu-se pentru întâlnire.
Era atât de absorbit, încât nu a observat cum a trecut timpul.
S-a trezit abia când s-a scârțâit ușa și a auzit vocea lui Kirill:
– De unde ai găsit această perlă?
Arcadie s-a întors și a rămas fără cuvinte. În fața lui stătea o altă Lilia.
Părul, prins în bucle mari, îi cădea până la talie.
Rochia bleumarin îi descoperea un umăr și îi evidenția silueta. Ochii ei străluceau cu o profunzime specială.
– Cine e asta…?
– Cum adică „cine”? Lilia!
– Nu se poate… Hai, plecăm. Pe drum îți voi povesti tot ce trebuie să știi. Doar încearcă, te rog, să vorbești puțin și să nu te faci remarcată.
Fata a dat din cap. Au pornit spre ieșire. Pe drum, Arcadie a explicat detaliat situația:
– Prezintă-te ca logodnica mea. Planificăm o nuntă, dar încă nu am stabilit data, pentru că așteptăm să vină bunica mea.
– Bunica dumneavoastră?
– Nu, să fie a ta. Bine. Principalul — să nu intri în vorbă, să nu atragi atenția.
Kirill, care conducea mașina, a întrebat brusc:
– Lilia, ești căsătorită?
– Nu. Sunt studentă.
– Și lucrezi?
– Desigur.
– Cu ce te ocupi? Adică… nu contează! Poate ai o seară liberă? Am putea merge la cinema sau la cafenea.
Lilia a zâmbit:
– Sunt în sesiune acum. Nu știu încă.
Arcadie a simțit o iritare ciudată în interior. De ce flirtează Kirill cu ea? A spus brusc:
– Kirilă, uită-te la drum!
– Da, șefule!
Arcadie a făcut o grimasa — nu-i plăcea să-l numească așa.
Când au intrat în restaurant, Arcadie s-a gândit brusc: oare știe Lilia eticheta?
Pentru că dacă nu știe cum să mănânce corect, totul va eșua! Dar era prea târziu să mai dea înapoi — trebuia să se gândească mai devreme.
Italienii deja îi așteptau. După schimbul de amabilități, toți s-au așezat la masă.
Miguel, investitorul principal, a privit-o cu interes pe Lilia și prin traducător a spus:
– Sunteți incredibil de frumoasă! E atât de neobișnuit să vezi frumusețea naturală printre cele artificiale.
Lilia a zâmbit:
– Mulțumesc, sunteți foarte amabil.
– Eu trebuie să vă mulțumesc. Arcadie, ai fost cu adevărat norocos!
Arcadie s-a tensionat interior. A urmărit fiecare mișcare a fetei, dar ea se purta natural, grațios și cu încredere.
Apoi a început partea de afaceri. Miguel a vorbit în italiană, fără să permită traducerea.
Arcadie nu înțelegea nici un cuvânt, dar a observat cum italienii au început să se încrunte.
Clar îndoieli în privința sincerității lui.
Lilia a înțeles ce se întâmplă și a răspuns încet lui Miguel:
– Ne cerem scuze… mai ales soțului meu. Am o educație foarte strictă și îl rog să nu-și arate sentimentele în public. Mă simt stânjenită…
Miguel s-a mirat:
– Vorbiți italiană?
– Da, dar niciodată nu i-am spus lui Arcadie. Bărbaților nu le place când femeile știu mai mult.
– Ești o fată minunată! Și tocmai i-ai ajutat pe cei doi să încheie afacerea. Pentru viitorul vostru comun!
Omul de afaceri italian a întins mâna și afacerea a fost semnată.
Arcadie a văzut cum dispoziția lui Miguel s-a schimbat.
A înțeles că datorită Lilia totul a mers bine, dar nu știa detalii.
Pe drum spre casă, Arcadie a întrebat:
– Ce le-ai spus?
– Am explicat că nu-ți arăți sentimentele în public pentru că așa am cerut eu. Din cauza familiei mele stricte.
– Deci m-ai salvat?
– Poate.
La casa Lilia, Arcadie i-a dat mult mai mulți bani decât promisese. Ea a fost surprinsă.
– E prea mult!
– E normal. Dacă nu erai tu… Ei bine, acum pot să te îmbrățișez?
El a îmbrățișat-o, dar prea liber. Lilia s-a smuls și i-a dat o palmă:
– Asta nu era în contractul nostru!
Ea a plecat, lăsându-l pe Arcadie nedumerit.
A doua zi, Arcadie a venit la ea acasă — cu un doctor. A plătit tratamentul mamei ei în cel mai bun centru din oraș.
– Vă mulțumim foarte mult! Noi nu am fi strâns niciodată atât!
– Lilia, hai să ne odihnim împreună. La o stațiune de schi, de exemplu. Promit — camere separate. Doar să ne relaxăm. De mult nu m-am odihnit cu o femeie deșteaptă.
Ea a zâmbit:
– Mereu am visat să schiez vara…
Un an mai târziu s-au căsătorit.
