Frunzele de octombrie se roteau încet pe fereastră, acoperind curtea cu un covor galben.
Oksana punea masa, pregătindu-se pentru cină, când se auzi un sunet brusc la ușă.
Roman se ridică de pe canapea și merse să deschidă, aruncând peste umăr:
— Probabil a venit Galina.
Mama soțului apărea în ultima vreme tot mai des, de fiecare dată cu o expresie îngrijorată și cu diverse rugăminți.
Oksana se obișnuise deja cu astfel de vizite neașteptate, deși ar fi preferat ca soacra să sune înainte.
Din hol se auziră voci, dar conversația fu scurtă.
Galina intră în bucătărie, abia salutând.
Chipul femeii exprima o tensiune extremă, iar sub ochi i se așternuseră umbre întunecate.
Părul, de obicei aranjat cu grijă, era acum ciufulit.
— Am nevoie de patru sute de mii de ruble, — declară Galina direct de la ușă. — Imediat.
Oksana încremeni cu o farfurie în mână.
Nu se așteptase la un început de conversație atât de brusc.
— Bună seara, Galina Petrovna, — salută rece nora, punând farfuria pe masă. — Intrați, luați loc.
— N-avem timp de politețuri, — făcu un gest soacra.
— Am spus ce vreau. Patru sute de mii.
Roman intră încet în bucătărie și se așeză la masă.
Soțul evita privirea soției, studiind modelul feței de masă cu o concentrare de parcă se pregătea pentru un examen de design textil.
— Pentru ce motiv o sumă atât de mare? — întrebă calm Oksana.
Galina frământa nervos cureaua poșetei, schimbându-și greutatea de pe un picior pe altul.
— Datorii. Am luat credite de la diferite bănci, am crezut că mă voi descurca. Dobânzile au crescut, plățile s-au mărit. Dacă nu plătesc suma principală, vor începe să vândă apartamentul prin tribunal.
— Sunt datoriile dumneavoastră, — răspunse Oksana cu o voce egală. — Eu nu am nicio legătură cu ele.
Sprâncenele soacrei se ridicară brusc, de parcă ar fi auzit ceva indecent.
— Cum adică nu ai? — se revoltă Galina.
— Ești soția fiului meu! Ești rudă!
Oksana continua să aranjeze vasele, fără grabă.
Mișcările ei erau calme, echilibrate.
Roman tăcea în continuare, studiind modelul țesăturii.
— Legăturile de rudenie nu implică obligații financiare, — spuse în cele din urmă Oksana.
— Sunteți o persoană adultă, ați luat singură decizia de a face credite.
— Dar aveți bani! — nu se lăsă Galina.
— Roman mi-a spus că ați primit o moștenire de la bunica și că aveți prime bune!
Oksana se întoarse încet spre soț.
Roman se înroși și își coborî privirea.
— Roman discută despre finanțele noastre de familie? — întrebă rece soția.
— Eu doar… mama m-a întrebat cum ne descurcăm, — murmură soțul.
— A te întreba cum merg lucrurile și a spune sumele din conturi sunt două lucruri diferite, — observă Oksana.
Galina profită de pauză și ridică vocea:
— Soția e obligată să ajute familia! Banii nu-mi trebuie mie personal, ci nouă tuturor! Dacă mă evacuează, unde voi locui? Pe capul vostru!
— Cu banii mei nu voi acoperi datoriile altora, — răspunse brusc Oksana.
Fața soacrei se schimonosi de furie.
Femeia strânse pumnii, vocea îi tremura de indignare.
— Datorii străine? Eu sunt mama soțului tău! Eu l-am crescut, educat, mi-am dedicat viața lui!
— Și care este rezultatul acestor eforturi? — întrebă Oksana.
— De ce o femeie cu atâta experiență nu are economii proprii?
Galina deschise gura, dar nu putu răspunde.
Întrebarea atinsese punctul ei cel mai dureros.
— Nu sunt obligată să dau socoteală în fața ta! — izbucni în sfârșit soacra.
— Dar îmi cereți bani, — îi aminti Oksana. — O logică ciudată.
Roman ridică privirea și spuse nesigur:
— Oksana, poate chiar am putea s-o ajutăm? Măcar parțial?
Soția se întoarse spre el.
În ochii femeii se zări o umbră de dezamăgire.
— Roman, îți dai seama ce spui? Patru sute de mii sunt mulți bani.
— Dar mama e într-o situație dificilă, — încercă să explice Roman.
— Într-o situație creată de ea însăși, — sublinie Oksana.
— Și încearcă s-o rezolve pe cheltuiala altora.
Galina asculta dialogul cu iritare crescândă.
Femeia clar nu se aștepta la o asemenea împotrivire.
— Destul! — răcni soacra. — Nu voi permite unei obraznice să-mi spună cum să trăiesc!
— Nimeni nu vă spune, — răspunse calm Oksana.
— Doar nu intenționez să finanțez greșelile dumneavoastră.
— Greșeli? — țipă Galina. — Am muncit toată viața! Nu am cerut ajutor de la nimeni!
— Și totuși acum cereți. Și o faceți într-un mod destul de agresiv.
— Pentru că nu mai am timp! — strigă soacra. — Băncile nu așteaptă! Colectorii sună zilnic!
Oksana se așeză la masă în fața Galinei.
Privirea femeii era fermă, vocea calmă.
— Consultați un avocat. Există programe de restructurare a datoriilor, proceduri de insolvență.
— Insolvență? E o rușine! — se revoltă Galina. — Am o reputație! Ce vor spune oamenii?
— Oamenii vor spune că o persoană a trecut legal printr-o situație dificilă, — răspunse Oksana.
— Nu că trăiește pe spatele rudelor.
Cuvântul „parazitează” suna ca o palmă.
Galina se făcu palidă, apoi roșie la față.
— Cum îndrăznești! — strigă soacra. — Roman, auzi ce spune soția ta?
Roman ridică privirea, complet derutat.
— Mamă, poate ar trebui să discutăm alte opțiuni, — spuse nesigur soțul.
— Ce opțiuni? — nu se opri Galina. — Și tu ești împotriva mamei tale? Soția ți-a spălat creierul?
— Nimeni nu a spălat creierul nimănui, — zise rece Oksana.
— Fiecare trebuie să răspundă pentru faptele sale.
— Pentru faptele sale! — exclamă Galina.
— Și cine ți-a cumpărat apartamentul? Cine a plătit pentru nuntă?
— Apartamentul mi l-au dăruit părinții mei, nu ai dumneavoastră, — aminti Oksana. — Și nunta tot ei au plătit-o.
— Ai acceptat cadouri, dar refuzi să ajuți! — continuă soacra. — Nemulțumită! Egoistă!
Oksana se ridică de la masă și se apropie de fereastră.
Dincolo de geam se lăsa amurgul de toamnă, iar felinarele din curte se aprindeau.
— Galina Petrovna, discuția s-a încheiat, — spuse Oksana fără să se întoarcă. — Nu voi da niciun ban.
— O să dai! — strigă soacra. — Ai bani, deci ești obligată să ajuți familia!
— Sunt obligată doar față de cei care au contribuit la această familie, — răspunse Oksana.
— Nu față de cei care încearcă să profite de ea.
Galina sări de pe scaun.
Fața femeii se schimonosi de furie.
— Destul cu ironiile! — urlă soacra.
— Dacă nu transferi patru sute de mii — împachetează-ți lucrurile și ieși din casă, parazită!
Tăcerea căzu în aer.
Chiar și zgomotul mașinilor de afară păru să se stingă.
Oksana se întoarse încet de la fereastră și o privi direct pe Galina.
Vocea ei răsună rece și clar:
— Ai depășit orice limită. Acum decid eu.
Roman sări de pe loc, încercând să detensioneze situația.
— Mamă, ce faci? Liniștește-te! Oksana, fără emoții, te rog!
— Emoțiile nu au legătură cu asta, — răspunse calm soția.
— Este vorba de principii.
Galina stătea în mijlocul bucătăriei, respirând greu.
Clar, nu se așteptase ca nora să i se opună astfel.
— O să regreți asta, — șuieră soacra. — Vei vedea cum e să trăiești fără familie!
— Vom vedea, — răspunse liniștit Oksana.
Atmosfera în bucătărie devenise incandescentă.
Roman se zbătea între cele două femei, neștiind de partea cui să fie.
Galina strângea și deschidea pumnii, gata să acționeze.
Afară se întunecase complet.
Frunzele galbene continuau să cadă din copaci, dar acum totul părea mai sumbru — ca și cum natura s-ar fi eliberat de tot ce era de prisos înainte de lunga iarnă.
Oksana se îndreptă hotărât spre hol.
Femeia luă geanta Galinei și o puse lângă ușa de la intrare.
Zgomotul genții căzând pe podea suna ca o sentință.
— Ce faci? — întrebă uimită soacra.
— Ceea ce trebuia făcut de la început, — răspunse Oksana, întorcându-se în bucătărie.
Roman se ridică, încercând să aplaneze conflictul.
— Mamă, hai să ne calmăm, — spuse nesigur soțul. — Poate găsim un compromis?
Oksana se întoarse brusc spre Roman.
Ochii femeii străluceau de un foc rece.
— Nici măcar nu ai încercat să mă susții, — rosti răspicat Oksana.
— În schimb, propui un compromis cu cineva care mă insultă și îmi cere bani. Prin urmare, plecați împreună.
— Cum adică plecăm? — se pierdu Roman.
— Oksana, despre ce vorbești?
— Despre faptul că acest apartament e al meu, și nu intenționez să tolerez un asemenea comportament.
Galina ridică mâinile, vocea îi tremura de indignare.
— Nemulțumito! — țipă femeia. — Noi ți-am crescut fiul, l-am făcut om, i-am dat educație, iar tu îl dai afară în stradă!
— Eu nu dau pe nimeni afară, — răspunse calm Oksana.
— Roman are o mamă, iar mama are un apartament.
Locuiți acolo și rezolvați-vă singuri problemele financiare.
Oksana se apropie de yală și scoase un mănunchi de chei.
Pe inelul de metal atârnau mai multe chei — de la bloc, de la apartament, de la cutia poștală.
— Înapoiază-ți cheia, — i se adresă Oksana soțului, întinzându-i mănunchiul.
Roman stătea nemișcat, de parcă nu înțelegea ce se întâmplă.
— Vorbești serios? — întrebă el încet.
— Absolut.
Ia-ți cheile tale și pe cele ale mamei tale.
În acel moment, de pe casa scării se auziră voci.
Strigătele și zgomotele, se pare, atrăseseră atenția vecinilor.
Tatyana Sergheevna, din apartamentul de vizavi, deschise ușa și se uită curioasă prin crăpătură.
Bătrânul Vladimir Ivanovici de la etajul de sus coborî și el, chipurile să ia corespondența.
— Ce se întâmplă aici? — întrebă Tatyana Sergheevna.
— Probleme de familie, — mormăi Vladimir Ivanovici.
— Iarăși se ceartă.
Galina simți că se află în centrul atenției.
Femeia era obișnuită să lase o impresie bună asupra celor din jur, iar acum arăta jalnic — ciufulită, roșie de furie.
— Nimic special, — încercă soacra să îndulcească situația.
— Doar o discuție de familie.
— O discuție pe tonuri ridicate, — observă Vladimir Ivanovici.
— Poate mai încet?
Oksana profita de pauză.
— Galina Petrovna se pregătește să plece, — anunță stăpâna apartamentului destul de tare încât să audă vecinii.
— Și Roman la fel.
— Cum adică să plece? — se miră Tatyana Sergheevna.
— Dar Roman locuiește aici, nu?
— Locuia, — corectă Oksana.
— Situația s-a schimbat.
Galina aruncă o privire plină de ură către nora ei, apoi către vecinii curioși.
Femeia nu se aștepta ca un conflict personal să devină public.
— Roman, strânge-ți lucrurile, — spuse ferm Oksana.
— Oksana, hai să vorbim între patru ochi, — ceru soțul.
— Fără martori, în liniște.
— Nu avem ce discuta.
Ți-ai făcut alegerea atunci când ai tăcut.
— Ce alegere?
Eu n-am ales nimic!
— Tăcerea e și ea o alegere, — îi aminti Oksana.
— Când mama ta m-a insultat și mi-a amenințat, tu ai tăcut.
Aceea a fost alegerea ta.
Roman deschise gura, dar nu găsi cuvinte.
Știa că soția are dreptate.
În momentul critic, nu și-a apărat familia.
Galina privea scena cu o panică crescândă.
Căuta nervos prin geantă cheile, dar mâinile îi tremurau.
În cele din urmă, scoase un mic pachet — în el se aflau cheile de rezervă ale apartamentului fiului ei.
— Uite cheile tale! — strigă Galina, fluturând pachetul.
Dar sub privirea fixă a Oksanei și a ochilor curioși ai vecinilor, femeia înțelese brusc cât de absurdă era situația.
Galina aruncă cheia pe jos cu un oftat înăbușit.
Metalul zăngăni pe parchet.
— Ridică-le singur, — mormăi soacra, adresându-se fiului.
Roman se aplecă încet și ridică cheia.
Privirea lui rămase fixată pe obiectul metalic, de parcă îl vedea pentru prima dată.
— Îmi voi lua celelalte lucruri mai târziu, — spuse Roman încet.
— Ia-le acum, — tăie Oksana scurt.
— Mâine vor fi alte încuietori.
— Chiar intenționezi să schimbi încuietorile?
— Desigur.
E apartamentul meu, regulile mele.
Roman intră în dormitor și începu să-și strângă hainele într-o geantă de voiaj.
Mișcările lui erau lente, ca și cum fiecare obiect cerea o decizie separată.
Între timp, Galina își puse paltonul și luă geanta.
Încă spera că nora se va răzgândi.
— O să regreți decizia asta, — șuieră soacra trecând pe lângă Oksana.
— Mă îndoiesc, — răspunse calm stăpâna casei.
Roman ieși din dormitor cu geanta și un pachet de lucruri.
Se opri în prag, ca și cum ar fi așteptat ca soția să se răzgândească.
— Oksana, pot să te sun mâine?
— Doar prin avocat, — spuse rece femeia.
— Avocat?
Vorbești despre divorț?
— Exact despre asta.
Galina și Roman își aruncară priviri nedumerite.
Mama îi luă fiului geanta și amândoi se îndreptară spre ieșire.
Vecinii îi urmăreau cu șoapte nemulțumite.
— Așa e mereu, — bombăni Tatyana Sergheevna.
— Familiile se destramă din nimicuri.
— Din nimicuri, oare? — observă Vladimir Ivanovici.
— Am auzit că e vorba de o sumă mare de bani.
— Patru sute de mii, — preciză Tatyana Sergheevna.
— Nu e o sumă mică pentru o familie tânără.
Oksana așteptă până când pașii de pe scară se stinseră, apoi închise ușa.
Se auzi clicul încuietorii — un sunet care altădată însemna întoarcerea acasă, dar acum marca începutul unei vieți noi.
Femeia trecu în sufragerie și se așeză pe canapea.
Apartamentul părea mai mare și mai liniștit fără prezența soțului.
Pe fereastră, frunzele galbene continuau să danseze în lumina felinarelor, acoperind curtea cu un covor auriu.
Oksana scoase telefonul și găsi în agendă numărul Elenei Viktorovna — avocatul de dreptul familiei recomandat de o prietenă cu câteva luni în urmă.
Atunci discuția despre divorțuri era despre cunoștințe comune, dar acum devenise personală.
Decizia era luată definitiv.
Mâine dimineață, Oksana va merge la tribunal și va depune cererea de divorț.
Apartamentul urma să rămână al ei, fiind proprietate obținută înainte de căsătorie.
Bunuri comune aproape că nu existau — mașina era pe numele lui Roman, iar cumpărături mari nu făcuseră.
Femeia se ridică de pe canapea și se apropie de fereastră.
Printre nori se zăreau câteva stele.
Undeva, în alt colț al orașului, Roman îi explica mamei cum s-a ajuns la divorț.
În altă parte, recuperatorii încă o presau pe Galina pentru returnarea datoriilor.
Dar asta nu o mai privea pe Oksana.
Cei patru sute de mii de ruble rămăseseră la proprietara de drept, la fel ca apartamentul și dreptul de a trăi fără cereri și reproșuri constante.
Femeia puse fierbătorul la încălzit și scoase din dulap o ceașcă frumoasă — un cadou de la părinți cu ocazia mutării.
Altădată, Oksana păstra această veselă pentru ocazii speciale, dar acum înțelese: fiecare zi poate fi specială, dacă știi să-ți stabilești prioritățile corect.
Ceaiul se infuză tare și aromat.
Oksana se așeză într-un fotoliu cu cartea și băutura fierbinte.
Pentru prima dată după mult timp, simțea o liniște absolută.
Decizia fusese corectă și nu exista niciun regret.
Afară, noaptea de octombrie învăluia orașul în tăcere.
Mâine va începe o viață nouă — fără datorii străine, fără scandaluri de familie, fără nevoia de a se justifica pentru fiecare decizie luată.
Oksana zâmbi, întoarse pagina cărții și se cufundă într-o seară liniștită, care îi aparținea doar ei.